Steaua a pierdut pe terenul lui FCM Târgu Mureș, dar eșecul nua fost unul care să îl nemulțumească pe patronul Gigi Becali din punct de vedere al prestației echipei, fapt pentru care acesta și-a și concentrat furia de la final către arbitrul partidei, Cristi Balaj, și înspre rivalii de la CFR.
Șeful roș-albaștrilor nici nu ar fi avut ce să le reproșeze elevilor lui Ilie Stan, care nu au putut scoate mai mult dintr-un meci în care nu au avut nici șansa de partea lor. În contextul în care gazdele au deschis scorul rapid după o eroare a lui Tătărușanu, în minutul 14, Ilie Stan le-a trasat elevilor săi o nouă sarcină. Astfel, tactica folosită la început pentru a desface apărarea pe două linii, dintre care cea de fund era formată din nu mai puțin de 5 oameni, era aceea a paselor laterale și a centrărilor în careu. Spre finalul primei reprize, însă, Bourceanu a dat tonul noii tactici, mult mai potrivită în fața unei defensive supraaglomerate. Căpitanul Stelei a trimis în minutul 37 un șut de la mare distanță, respins cu greu în corner de Albuț. Din acel moment, steliștii au încercat să tragă din toate pozițiile, până la final fiind numărate nu mai puțin de 8 astfel de execuții, dintre care două, cele ale lui Răduț (57) și Tănase (60) extrem de periculoase.
Secretul execuțiilor magistrale ale roș-albaștrilor stă în faptul că Ilie Stan îi pune pe elevii săi să exerseze îndelung la antrenamente loviturile de la distanță, fapt care a ajutat echipa în mai multe rânduri, atât în Europa League, cât și în campionat. Un exemplu de eficiență al noii abordări a lui Ilie Stan îl reprezintă cifrele Stelei din meciul cu Astra, unele dintre cele mai bune la capitolul șuturi „spre” și „pe poartă”. Din nefericire pentru roș-albaștri, aceștia l-au prins în formă maximă la meciul cu Tărgu Mureș pe portarul Călin Albuț, care a dorit parcă să demonstreze că nu meritase să devină rezerva lui Tătărușanu pe vremea când amândoi evoluau la Bistrița.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER